Arcadă: Element de relief în formă de arc, întâlnit, în general, în zonele calacaroase și rezultând din acțiunea dizolvantă a apelor meteorice.
Alpin: zona cea mai înaltă a unui munte, începând de la circa 1.900 de metri altitudine.
Amonte: sensul spre izvor pe cursul unei ape sau văi (echivalent cu în sus).
Aval: sensul spre vărsare pe cursul unei ape sau văi (echivalent cu în jos).
Bunget: Pădure deasă, foarte greu de străbătut.
Carst: Termen care definește un complex de fenomene naturale întâlnite în zonele calcaroase: peșteri, doline, avene, chei, defileuri etc.
Chei: Despicătură adâncă, având pereții înalți și stâncoși, practicată în trupul unui munte, în lungul unei văi.
Colț: Vârf stâncos făcând parte din trupul unui munte.
Curmătură: Locul unde coama sau creasta unui munte coboară apreciabil sub nivelul general al acestuia, îngăduind trecerea de pe un versant pe celălalt. Este sinonim cu șa.
Defileu: Vale îngustă și adâncă rezultată din procesul de eroziune a unui curs de apă, într-o zonă montană.
Dolină: Adâncitură în formă de pâlnie, de dimensiuni variabile, întâlnită în zonele carstice, ca urmare a dizolvării calcarului din subsol, de către ape.
Endemism: Specie de plantă sau animal trăind numai într-o anumită zonă sau arie.
Față: Versant de munte cu expunere către sud, însorit.
Gol de munte : Zonă caracteristică prin pășuni și vegetație de talie foarte mică sau lipsită de vegetație, situată deasupra limitei superioare a pădurilor.
Grohotiș: Masă compactă de bolovănișuri provenită din dezagregarea rocilor unui versand de munte, în general așezat în pantă.
Hățiș: Pădure tânără, deasă și încâlcită, greu de străbătut. Apare de obicei după tăierea unei păduri mature.
Horn: Spărtură îngustă, în general putând permite ascensiunea unui grup de alipiniști, practicată în peretele unui versant.
Izbuc: Locul de ieșire, de obicei virulentă, a unui curs de apă subteran.
Izvor: locul unde apa unei pânze freatice iese la suprafață.
Măgură: formă de relief sub-montană, reprezentată printr-o culme în general împădurită.
Padină: Porțiunea inferioară a unei văi de abrupt, mai largă, cu vegetație și, în general, umedă.
Pas: Punctul de trecere de pe un versant pe altul al unui grup de munți, folosind invariabil o curmătură sau o șa.
Plai: Picior de munte, ușor înclinat, acoperit cu pășuni și străbătut de un drum pastoral sau de o potecă.
Popină: Insulă stâncoasă în baltă ce reprezintă un martor de eroziune.
Portal: Gura de intrare (monumentală) a unei peșteri de mari dimensiuni.
Țanc: Vârf stâncos pe linia de culme a unui munte sau pe versanții acestuia.
