Satul românesc

 

Pariu că mulți dintre voi ați copilărit la țară sau măcar v-ați petrecut multe vacanțe în satele bunicilor! Pariu că „în zilele geroase, vă desfătați pe gheaţă şi la săniuş, iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând şi chiuind, cutreierați dumbrăvile şi luncile umbroase, ţarinele cu holdele, câmpul cu florile şi mândrele dealuri”. Și că „asemenea, dragi vă erau șezătorile, clăcile, horile şi toate petrecerile din sat, la care luați parte cu cea mai mare însufleţire”, așa cum scria Ion Creangă. 

Pariu că nu știați mare lucru despre satul vostru și pariu că acum îl vizitați tot mai rar! Că nu mai are farmecul de odinioară, că a devenit tot mai pustiu și că problema asta o găsim în toate satele de la noi. Sate pe care parcă le evităm tot mai mult, le vedem din mașină sau din tren și ni se par sărace sau bogate, după hărnicia oamenilor. 

În realitate însă nu știm mai nimic despre ele. Citiți rândurile de mai jos, le veți vedea cu alți ochi. Parol! 

De unde provine denumirea de „sat” 

Satul este de fapt o localitate rurală și reprezintă cea mai veche formă de locuire pe pământ românesc. 

Termenul provine din limba latină, mai precis de la „fsat” și „fossatum”, adică șănțuit. 

Înainte de „fossaturile”-urile romanilor, satele geto-dacilor se numeau „dave„, care înseamnau de fapt același lucru, tot așezări fortificate

Nu acealași lucru îl putem spune și despre oraș care provine din cuvântul maghiar „varos„. 

„Varos” a făcut să dispară termenul latin „villae” și l-a eclipsat total pe „fratele” lui „urbe”, care provine din latinescul „urbis”. 

Câți dintre voi spuneți trăiesc în/la urbe? 

Din ce este compus un sat 

Ei, nu doar din oameni harnici și puturoși și din case frumoase sau căzături. Cum orașul este compus din cartiere și satul este alcătuit din trei componente

a) Vatra – cuprinde casele, gospodăriile, biserici, cimitire. Este locul central al satului. Iar în România nu există sat fără biserică! 

b) Locuri de muncă – câmpurile, terenurile, pădurile din jurul satului, toate utilizate în activități de producție. Aici avem mai multe componente: Sălaș – format din locuințe sezoniere, cu scop agricol, silvic;  Stână – așezare pastorească de vară, unde se adăpostesc oile, se prepară laptele etc. Târla – loc neîngrădit unde se odihnesc animalele în timpul pășunatului;  Odăile – locuințe sezoniere în care se adăposteau o parte din bunuri etc. Prisaca – locul special amenajat pentru albinărit; 

c) Populație

 Cum s-au construit satele românești 

Haotic? În niciun caz. Satele de la noi sunt localizate în funcție de trei factori naturali

a) Apa: indispensabilă vieții, apa este factorul determinat. În funcție de existența unui râu, a unui lac sau a unui izvor, au apărut și satele de la noi. Luați orice hartă a României și veți vedea că satele se desfășoară liniar de-a lungul unui fir de apă, mai ales de-a lungul unui râu. 

Nu întâmplător în România avem peste 600 de sate ale căror nume încep cu „Valea” (de ex. Valea Rea, Valea Izei, Valea Putnei, Valea Largă etc.), vale însemnând tocmai râu, apă curgătoare. 

Și asta nu e tot! Se adaugă și alte zeci care poartă denumirea de vad (locul cel mai îngust de trecere a unui râu). Vadu Oii, Vadu Moților etc. Și nu întâmplător, marele geograf Ion Conea afirma: „Ca umbra de corp, așa se țin aici satele de ape”. 

b) Înălțimile: un alt criteriu de bază al localizării a fost găsirea unui loc ferit, atât de atacurile jefuitorilor cât și de furia naturii (inundații, alunecări de teren etc). Așa că multe dintre satele de la noi s-au cocoțat pe terasele râurilor, adică pe malurile mai ridicate, fie sus în creierii munțiilor. 

Drept dovadă, satul românesc situat la cea mai mare înălțime este Petreasa, din Munții Apuseni, pe care îl găsim la 1.600 de metri! 

După numărul de sate, Carpații concurează câmpia, cu un scor strâns: 2.479 vs 2.693. 

În România, cea mai mare densitate o găsim în depresiuni și în zonele de deal și podiș. În Subcarpați avem cea mai mare aglomerare de localități: 12,21 la 100 kilometri pătrați. De ce? Simplu, de-a lungul istoriei, în câmpie, adică în câmp deschis erai ușor de jefuit mai ales de invadatori. La deal însă aveai două avantaje: puteai să cobori la câmpie să lucrezi pământul pe timp de pace, iar dacă situația era gravă o rupeai fuga în munți, unde erai greu de găsit. 

Asta am moștenit de la strămoșii daci, despre care cronincarii vremii spuneau că „se țin scai de munți”, adică „inhaeret montibus”, cum spuneau latinii. Doar „codru-i frate cu românul”. Sună cunoscut? 

c) Diversitatea reliefului: vă dau un singur exemplu. Priviți la poziția satelor pe dealuri. Veți vedea casele și terenurile orientate mai ales spre răsărit, în partea însorită. 

Tipurile de sate 

Cum vă spuneam mai sus, satele de la noi nu-s doar sărace sau bogate. Sunt clasificate astfel: 

a) Risipite – sunt satele de la munte, de tip carpatic și sunt compuse mai mult din familii care aparțin aceluiași neam. De regulă, sunt grupate în crânguri sau cătune, iar distanțele nu se măsoară de la casă la casă, ci de la gospodărie la gospodărie. Nu au ulițe, așa că accesul se face mai mult pe cărări sau poteci; 

b) Răsfirate – sunt satele specifice zonelor de deal și podiș. Cel mai des le găsim în Subcarpați. Aici casele, gospodăriile sunt distanțate prin terenuri, livezi, vii, pășuni, fânețe. De regulă aceste sate se extind prin plasarea unor case în exteriorul localității, mai puțin în interior. 

c) Adunate – le vedem peste tot mai ales la câmpie, sunt cele casă în casă, cum s-ar spune, sau gard în gard; 

Unde-s țăranii? Cum stăm cu populația

Tot mai prost. 

În România sunt peste 12.000 de sate. Peste jumătate dintre acestea, 6.467 nu depășeau 500 de locuitori, la recensământul din 2002!!! 

Satele cu populație cuprinsă între 500 și 1000 de locuitori reprezentau aproape o pătrime din total. Satele foarte mari, cu peste 6.000 de locuitori erau doar 50 și ceva. Acum situația e și mai gravă, urmare a fenomenului depopulării. 

În Delta Dunării, doar 3 sate depășesc 500 de locuitori! 

Desigur, e mult mai OK la oraș, ați zice. Dar nu uitați că orașele NU produc mâncare, consumă! Iar dacă dezechilibrul e prea mare, ajungem în situația de azi în care satele nu mai produc suficient, iar noi importăm tot mai multe alimente, la prețuri tot mai mari. 

De ce au unele sate denumiri „ciudate” 

Să luăm doar un exemplu, al satelor „dublete„. Probabil că mulți dintre voi ați observat denumiri ale satelor precum „Satul de Sus, Satul de Jos, Satul din Deal, Satul din Vale – Moeciu de Sus, Meociu de Jos” etc. 

Dar ce ziceți de satele care au în coadă „pământeni” și „ungureni” ? Le găsim mai ales în Muntenia , în județele Vâlcea, Argeș. Ce-i cu ele? 


Pământenii erau băștinașii, iar ungurenii erau de fapt ardelenii care treceau munții și se stabileau lângă ei din cauza persecuțiilor, mai ales de ordin religios la care au fost supuși de unguri, austrieci etc. 

Să luăm câteva exemple de sate dublete: Măneciu – Ungureni, Popești – Ungureni, Băbeni- Ungureni etc. 

Ce produc satele românești 

Nu dora sticle goale de alcool, la cârciuma de la drum. După tipologie, satele noastre sunt încadrate în următoarele categorii: 

a) agricole: participă cu peste 70% la realizarea producției agricole a țării;

b) activăți meșteșugărești sau artizanale (ex. țesături, confecții etc)

c) funcțiuni industriale (extractivă, prelucratoare);

d) funcțiuni mixte (ex. agricole și forestiere, agricole și pisciole, agro-industriale 

e) funcțiuni speciale (mai ales turistice, la modă acum agro-turismul) 

Se spune că veșnicia s-a născut la sat, acolo unde încă mai există tradiții și o bogăție culturală fantastică! Doar „uită-te la matematica, la geometria de pe cămașa țăranului, ie”. 

Privind atent la ce se întâmplă cu satele românești las aici un citat din cartea profesorului meu Vasile Cucu, ca temă de reflexie: 

„Nu avem o lege a satului, ceea ce conduce la iresponsabilitatea față de prețuirea ce se impune față de valorile naturale, istorice, culturale și sociale care au fost aduse de satul nostru”. 

Ce facem cu cele peste 12.000 de sate care sunt de fapt cele mai numeroase forme de așezare din România? Nu de alta, dar jumătate din populația României trăiește în mediul rural și nu este suficient integrată economic. 

***

P.S. Dacă v-au plăcut aceste rânduri și vreți să aflați mai multe informații despre satele românești citiți cartea profesorului meu Vasile Cucu, „Satul românesc”. Aceasta este sursa textului meu. 

De asemenea, dați un share dar numai dacă sunteți de părere că merită. 

Mulțumesc! 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *