Mănăstirea Chiajna

În loc de introducere, am să vă povestesc o experiență personală. Am vizitat acest loc, în ianuarie. Nu am fost singur (nu vă recomand!), ci cu un grup de pasionați de locurile mai puțin cunoscute ale Bucureștiului. 

Unul dintre ele este mănăstirea Chiajna-Giulești. Un așezământ special care mie mi-a dat o stare foarte, foarte ciudată pe care nu o pot descrie în cuvinte. Și nu am fost singurul. 

Acest articol îl „închin” ruinei care ar fi trebuit să fie templul lui Dumnezeu de la marginea Bucureștiului. Dar nu a fost să fie! Întoarcem ceasurile, călătorim în timp până la sfârșitul secolul 18, mai precis în perioada 1770-1790. Acolo începe aventura noastră.  

 De ce ruină? 

 Construcția acestui lăcaș începe în perioada domnitorului fanariot Alexandru Ipsilanti (1774 – 1782) și a fost terminată în perioada urmașului său, Nicolae Mavrogheni (1786-1790). 

„Au început să facă și o mănăstire la Giulești, aproape dă București și au rămas nesăvârșită”, scria Ilie Corfus, în „Însemnările Androneștilor”. Scuzați greșelile gramaticale și dezacordurile nu îmi aparțin. 

 Mănăstirea a rămas „nesăvârșită”, adică neterminată pentru simplul motiv că a fost distrusă de turci, în anul 1814. 

 Mai precis de armatele otomane, care au tras cu tunul în ceea ce au crezut că este o fortăreață, pentru că are un aspect impunător. Edificiul nu a fost reconstruit și a fost abandonat complet în 1821. Unii au fost de părere că locul este blestemat. Și din acest motiv, a rămas o ruină. 

 O bijuterie arhitectonică 

 Are un aspect impunător, nu ai cum să nu o vezi de la distanță. A fost proiectată să fie cea mai mare biserică la vremea sa din sudul țării. Monumentul are 43 de metri lungime, 17 metri înălțime și ziduri groase de până la 2 metri. 

Acest lăcaș este unic și pentru că îmbină elemente diferite, mai precis arhitectura românească și post-brâncovenească cu arhitectura neo-clasică. 

 Arhitectul acestei „bijuterii” a fost meșterul sas, Johannes Rathner.

 Legat de acest monument au apărut multe legende și mărturii. Una care mie mi-a atras atenție aparține unui domn pasionat de istoria Bucureștiului (nu-i dau numele că nu am acceptul) care susține că de la mănăstire și până la conacul Golescu (situat în Regie, aproape de maternitatea Giulești) există un tunel de fugă, de refugiu, lung de câțiva kilometri, care a fost construit tocmai pentru a-i ajuta pe boieri să fugă de turci, la primejdie. 

Vă mărturisesc că am văzut intrarea, am intrat în acest tunel și am făcut doar câțiva pași, este prăbușit și înfundat de gunoaie.

Nu știu dacă acest tunel duce chiar până la mănăstirea Chiajna, dar ce știu sigur este că există. 

 Abandonată printre gunoaie 

 Anii au trecut și praful s-a ales (la propriu) de acest lăcaș. Mulți rău-voitori au vrut să dărâme mănăstirea. Alții i-au lăsat găuri mari după ce i-au furat cărămizile. Dar momumentul nu a cedat, a rezistat tuturor cutremurelor, așa de bine a fost făcut!

 Temelia i-a fost și îi este zilnic zdruncinată de trenurile care trec la câțiva zeci de metri distanță, trenuri care circulă pe ruta București – Craiova. 

 În anii de construcție ai socialismului, lângă ruinele mănăstirii au fost depozitate gunoaiele și molozul, la groapa de gunoi Chiajna. Dar chiar și așa, monumentul a rămas neclintit. Pentru că avea să i se facă dreptate, târziu după Revoluție. 

 Un prezent luminos 

 Lângă ruine, pe acest maidan neprietenos și insalubru, un călugăr a făcut o minune. Mai întâi a ridicat un schit. Nu întâmplător se spune că omul sființește locul!

 Apoi, pe 19 iunie 2008, sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei hotărește să reînfințeze mănăstirea Giulești, cu hramul Acoperământul Maicii Domului și sfântului Ioan Iacob de Neamț. 

 După eforturi colosale care au presupus curățarea gunoaielor din zonă, electrificare, tragerea utilităților, astăzi lângă ruine a apărut o mănăstire nouă de călugări, cu o bisericuță cochetă și cu mult suflet. 

Ruinele vechii mănăstiri au fost îngrădite, s-a institut o zonă de protecție, iar edificiul a fost clasat ca monument istoric arheologic din grupa A, odată cu reactualizarea listei în 2010. 

 Cum ajungem la mănăstirea Chiajna-Giulești 

 Ruinele și mănăstirea Chiajna-Giulești sunt situate în nord-vestul Bucureștiului, la ieșirea din cartierul Giulești-Sârbi

Pentru o mai bună localizare, căutați lăcașul pe Google Maps sau folosiți Waze. După trebuie să mergeți pe un câmp, puteți ajunge fără problemă cu mașina, nu vă trebuie 4×4 decât dacă e zăpadă mare sau dacă a plouat și se face noroi. Nu sunt mijloace de transport în comun decât până în cartierul Giulești-Sârbi. 

 Nu vă recomand să traversați acel câmp pe jos, sunt câini vagabonzi, zona nu e tocmai sigură și este în continuare insalubră.

 Nu vă duceți singuri și în niciun caz, nu riscați să vă prindă întunericul pe acolo, chiar dacă mănăstirea atrege tot mai mulți curioși și foarte probabil nu veți fi singuri. 

        *** 

P.S: Dacă vreți aventură, adrenalină, să faceți poze faine și să ieșiți din rutina unei plimbări în parc sau în mall, vizitați mănăstirea Chiajna-Giulești! 

Ce mi-a mai plăcut foarte mult, găsiți în bisericuță inclusiv magneți cu monumentul. Va trebui să lăsați banii undeva pe măsuță, călugării nu sunt mereu înăuntru, așa că merg pe încredere.

Faceți o plimbare până acolo, vă va încânta ochii, mintea și sufletul. 

Dacă v-a plăcut articolul dați un like și share, vă rog. Poate le va plăcea și altora! 

Mulțumesc!

Autorul

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *