Sabia ascuțită prinsă la centură, papagalul pe umăr, o cruce făcută cu mâna tremurând de emoție, o dușcă de rom, privirea țintuită spre largul mării, ancora sus, vânt bun în pânze și la drum!
S-au urcat pe corăbii, au ridicat steagul negru cu cap de mort și au plecat în lungul și în latul mărilor și oceanelor după comorile altora.
Aventurieri, hoți ordinari, scursuri ale societății, trimiși ai Divinității sau toate la un loc? Cine au fost de fapt pirații aflăm, chiar acum. Începe aventura noastra prin ape întunecate. Facem lumină printre vele negre!
Cum au apărut pirații
Hoți și tâlhari ai mărilor și oceanelor au fost de când lumea și pământul. Dar ce înseamnă de fapt pirat?
Nu întâmplător grecii au dat acest nume, pentru că printre cei mai renumiți pirați ai antichității au fost tocmai vechii grecii din Marea Mediterană. Jafuri au mai făcut și mulții alții, din toate neamurile.
Dar stop! Asta știți deja, nu-i așa? Nu despre asta ne ocupăm acum, nu scriu despre găinari și găinării. Scopul meu e să vă arat că pirații au fost mai mult decât ce știți deja și ați văzut în filme. Vă dau un indiciu: complici ai autorităților. Devine intresant, nu?
Epoca de aur a pirateriei
Pentru asta trebuie să înțelegem un pic contextul istoric. Iar adevărul doare. Și doare rău. E chiar șocant.
Aventura noastră pe urmele piraților începe pe la jumătatea secolului 16, deci prin anul 1550. Luați globul și rotiți-l bine până găsiți America Centrală și mai ales Caraibe. Atunci, spaniolii ajunseseră deja acolo făceau ce voiau.
Au subjugat popoarele locale de indieni, i-au transformat pe băștinași în sclavi, au violat și ucis, dar mai ales au furat cantități uriașe de aur, argint și alte metale prețioase pe care le îmbarcau pe corăbii și le trimiteau înapoi în Spania.
Deh, așa s-a comportat lumea civilizată când a ajuns în America. Și nu doar acolo. Pământul Africii poate depune mărturie. Cu mâinile pline de sânge au adus doar lacrimi, suferință și durere. În numele civilizației!
Dar stop!
Vedeți vreo diferență între niște găinari de care vă vorbeam în antichitate, care furau o corabie, și niște civilizați care cu crucea în mână, în numele Domnului, jefuiau și exterminau popoare întregi și regate întregi ale indienilor?
Cine au fost de fapt adevărații pirați, adevărații agresori? Una e să furi o corabie și alta e să furi o țară, nu? Dar toate aceste fapte odioase se pare că aveau nevoie de o pedeapsă divină. Și iată că avea să vină sub o formă ceva mai lumească! Hoți care jefuiesc hoți. Amin!
Cine au fost de fapt pirații?
Fenomenul pirateriei trebuie înțeles și explicat mai ales prin prisma unor lupte și rivalități apringe între marile puteri navale ale vremii, Spania, Anglia, Franța și chiar Olanda și mai puțin prin acțiuni individuale ale unor nebuni. Pentru că mulți dintre cei care au făcut-o de capul lor au sfârșit rău. Spânzurați în centrul unui mic oraș colonial sau mâncați de rechini.
Dar cum spuneam și mai sus nu vă vorbesc despre găinari. Ci despre afaceri mari. Vestea că spaniolii au găsit mult aur undeva departe în America a stârnit interesul altor popoare rivale, mai ales a englezilor și a francezilor, buni navigatori care voiau și ei mulți bani, și de ce nu pe ai altora dacă era posibil.
Englezii, francezii și alte neamuri iscusite într-ale nagiației au plecat pe urmele spanionilor mai ales că noile teritorii din America nu erau bine apărate și erau măcinate de corupție și de guvernatori lacomi, dornici de avere, prin orice mijloace, inclusiv prin afaceri la neagru și achiziții ieftine de pe piața neagră.
Al doilea indiciu: comerț „la negru” cu oficialitățile.
Contrabandă și afaceri la negru cu autoritățile
Pirați au apărut în Marea Caraibelor, în Antilele mici, niște insule foarte aproape de marile posesiuni ale spanionilor precum Cuba.
Mulți dintre ei erau navigatori rămași fără ocupație de diferite naționalități, dar și samsari care lucrau la negru pentru nobilii spaniolii dornici de sclavi, mai ales de negrii.
De ce negrii? Pentru că erau mai rezistenți la muncă și mai robuști decât indienii pe care tocmai îi subjugase.
Și pentru că și orice jefuitor avea nevoie de un client pentru a vinde captura, primele afaceri ale unor pirați au fost tocmai cu spanioli, cu acei nobili stăpâni de plantații. Cerere și ofertă!
Faceți cunoștiință cu John Hawkins, un pirat englez care a vrut să vândă marilor latifundiari spanioli sclavi negri aduși din Africa, evident vânduți la negru. Combinația nu a mers așa cum ar fi trebuit, echipajul trebuia plătit, burțile tremurau de foamne, iar lanțul de iubire s-a rupt mai repede decât lanțurile care însângerau mâinile și picioarele sclavilor. Pentru asta au mai trebuit câteva secole.
Pe corabia lui Hawkins se afla un băiat pe nume Francis Drake, de care ne vom ocupa în mod special.
Un pirat în slujba reginei Angliei
Drake a fost dracul gol! Sau de ce nu, poate un fel de pedeapsă divină pentru toate rele făcute de spanioli în noile teritoriii cucerite din America.
Francis Drake a fost denumit „piratul de fier”.
L-am ales ca exemplu pentru că spre deosebire de alți papagali el nu acționa de capul lui, pe barba sa. Era de fapt un reprezentant al unei societăți pe acțiuni, în care unul dintre acționari era tocmai Majestatea sa, Regina Elisabeta a Angliei! Istoria ne spune că această societate echipa pe cheltuiala ei corăbii și împărțea partea cu pirații.
Scopul era unul dublu: banii obținuți facil, dar și slăbirea puterii spaniolilor în noile teritorii din America.
Dacă englezii o făceau oficial, iar o corabie de-a lor ataca una spaniolă era război. Așa erau doar lovituri sub centură, pentru care nu puteai blama și învinui, oficial, un stat.
Pirații au devenit din nebuni aventuriei, adevărați pioni pe tabla de șah a marilor puteri.
Drake a dat prima mare lovitură în Panama unde a jefuit o caravană plină cu aur și alte metale prețioase, „jefuite” la rândul lor de spanioli de la indienii din Peru. Faptă și răsplată nu? Drake a capturat flota și a dus, ați ghicit, în Anglia! Doar nu înapoi în Peru, la indieni, deși mi-ar fi plăcut să scriu asta, dar nu e cazul.
Pirații și marile descoperiri geografice
Dincolo de aceste tunuri și găinării care deveanau tot mai dese, pirații au avut un rol crucial în marile descoperiri geografice ale vremii.
Francis Drake e primul englez care a călătorit în jurul lumii și al doilea după Magellan.
Totul dintr-o întâmplare! Ținta piratului nostru era țărmul spaniol din Oceanul Pacific, deci coasta cealaltă a Americii de unde veneau corăbii pline de bogății. Dar englezii nu știau cum să ajungă acolo.
În mare secret, Drake a primit bani de la Regina Elisabeta și de la demnitarii englezi, cu rugămintea să își țină gura, să nu dezvăluie sursa fondurilor. Piratul nostru a echipat patru corăbii și în aprilie 1578 a plecat la drum și a atins țărmul Americii de Sud, Argentina.
Drake a intrat în strâmtoarea Magellan și după aproape trei săptămâni a ieșit în Oceanul Pacifc. A cotit spre nord și a ajuns în portul spaniol Callao, din Lima, Peru, unde erau ancorate 30 de vase comerciale spaniole, fără nicio pază.
Spaionii nu s-au gândit că vor avea așa oaspeți de seamă! Tupeu fantastic!
Piratul nostru a aruncat ancora corabile sale „Căprioara de aur” și a înnoptat chiar în mijlocul flotei comerciale spaniole.
Pe vremurile aia nu era Net și nici telefonie mobilă, informația circula greu, iar spaniolii proasptăm instalați în Peru erau un pic rupți de lume și nu știau care mai erau relațiile țării cu englezii. Captura piratului a fost atât de mare încât legenda spune că 6 zile a durat inventarierea prăzii.
Călătoria unui pirat în jurul lumii
De teama spaniolilor, Drake nu a luat-o pe unde a venit, prin strâmtoarea Magellan. A cotit cârma spre vest și s-a întors în Anglia după o călătorie lungă în care a traversat Oceanul Pacific, Oceanul Indian și apoi Atlanticul.
Din Peru, piratul nostru a luat-o spre China, apoi spre Africa, a ocolit Capul Bunei Speranțe și a apoi a cotit spre nord, spre Anglia.
Luați o hartă și vă veți convinge ce a putut să facă omul ăsta.
Raidul și călătoria lui Drake au avut o importanță uriașă. A dus de fapt la descoperire unor rute maritime noi pentru englezi pe care doar portughezii și spaniolii le cunoașteau, celebrul drum spre Indii.
Drake a ajuns cu prada în Anglia, iar în cinstea lui, însuși regina ar fi dat un banchet și i-a acordat titlul de baronet. Dar misiunea piratului nostru nu s-a încheiat aici. Adevăratele fapte mărețe în slujba coroanei Angliei abia urmau.
Pirații și războiul pe mare anglo-spaniol
Francis Drake s-a dezbrăcat de hainele de baronet, în scurt timp. A luat o dușcă de rom, a ridicat steagul negru cu cap de mort și s-a întors pe mare. Cu harta actualizată cu noile rute maritime, în frutea unei flote de 25 de corăbii, atacă porturile spaniolilor de pe insula Haiti și de pe țărmurile de sud-vest ale mării Caraibelor. Încă o lovitură sub centură dată Coroanei Spaniei de către englezi.
Dar marea lovitură abia acum urma. În 1587, regina Elisabeta a Angliei, o adeptă a credinței protestante, o ucide pe Maria Stuart, regina catolică a Scoției, ceea ce înfurie Spania catolică. Între Anglia și Spania e din nou război.
Cu un tupeu fantastic, Drake, cu doar patru corăbii, intră în cel mai mare port spaniol, Cadiz, unde distruge și incendiază 33 de nave spaniole.
La întoarcere, în dreptul coastei Portugaliei (care pe atunci făcea parte din Spania), Drake mai distruge încă, atenție, 100 de vase inamice! Captura a fost uriașă, printre corăbii era și un vas portughez plin de mirodenii, foarte prețioase la acea vreme. Drake și echipajul s-au îmbogățit pe viață!
Lovitura dată de piratul nostru spaniolilor a contat enorm în războiul pe care ibericii l-au dus cu englezii. „Invincibila armadă„, cum era denumită flota spaniolilor, era slăbită și urma să sufere cea mai mare umilință din partea englezilor, iar Spania să își piardă ireversibil statutul de cea mai mare putere maritimă a vremurilor. Inamicul nu fusese vlăguit pe vecie de un amiral în haine de gală al englezilor, ci de un pirat iscusit, cei drept cu spatele asigurat.
Piratul de la Gurile Dunării
Și acum o mică picanterie!
Dacă vreți să vedeți un mormânt de pirat, îl găsiți chiar la noi, în cimitirul de la Sulina, în toată splendoarea sa, cu celebra înscripție a capului de mort și două oase în cruce.
Piratul care a bântuit prin apele noastre era grec, se numea Ghiorghios Kontoguris și a murit de tânăr. Despre „Gheorghe” al nostru se spune că era un pirat atipic.
A dat multe tunuri. Ataca chair și vasele care ancorau la țărm, iar o parte din captură cică ar fi dat-o la săraci. Iată așadar, posibil un pirat-haiduc.
Legenda mai spune că piratul din Sulina a îngropat la malul Mării Negre o comoară care și acum incită imaginația și simțurile multor aventurieri și căutători de artefacte.
Iată așadar, dacă vizitați Sulina, merită să îi vedeți mormântul. Personal, nu am ajuns acolo, dar o voi face când voi avea prilejul.
Prin această postare am vrut să vă arat că pirații nu au fost doar niște hoți ordinari. Că de fapt fenomenul infracțional poate avea legături la cel mai înalt nivel. Și că, în anumite situații, el este chiar controlat și dirijat de acolo de undeva de sus. Și că în joc sunt foarte mulți bani. La fel și piața neagră.
Începe să semene cu ceea ce trăim acum, nu?
Dacă v-a plăcut postarea nu uitați să dați un like și un share.
De asemenea, dacă vreți să citiți mai multe despre pirați vă recomand să consultați bibliografia: Istoria Descoperirilor Geografice, autor I.P. Magidovici
Vă mulțumesc!
Autorul!
