Marile descoperiri Geografice. Episodul 1

 – Slugă! Friptura de vițel n-are gust! Unde-i piperul? Unde-s cuișoarele? Unde-s mirodeniile?

– Nu mai avem Măria-ta! S-au terminat și nu găsim să cumpărăm! Nici precupeții venețieni nu prea mai au, Măria-Ta! Știi Măria-Ta, Otomanii au ocupat strâmtorile la Mediterana. Fără voia lor, în Europa, nu mai ajung mărfuri din China și India, Măria ta!

– Și eu ce fac acum, neghiobule? Nepoata mea se mărită peste o lună. Bucatele nu vor avea gust. Abia, am găsit un crai pentru ea, “urâtă de proastă ce e”. Ce mă fac?, repeat, mașinal, roșu de furie, suveranul, și continuă:

– În clipa asta îmi aduci la palat cei mai buni navigatori și repede găsiți o altă cale spre India și China! Afară!

– Cum poruncești, Măria – Ta.

***

Dragi cititori, vă puteți imagina scena de mai sus? Criza de nervi (pe care am încercat să o redau cât mai fidel), foarte probabil, a avut loc la mai multe curți împărătești ale Europei, în Evul Mediu. Erau vremuri în care banalul piper era foarte valoros și nu oricine îl avea pe masă.

Atunci, Imperiul Otoman ajunsese la apogeu și se extinsese peste o parte a Peninsulei Arabe dar și în Nordul Africii. Prețioasele mirodenii din India și din China începeau să ajungă în Europa cu mare dificultate, atât pe mare cât și pe uscat. Comerțul cu valoroasele produse era monopolizat de turci.

Nevoia de mirodenii, adică de gust bun, dar și de banii ce erau obținuți prin vânzarea micilor prafuri aromate, viu-colorate, avea să stea la baza unor evenimente uimitoare, marile descoperiri geografice, capitolul meu preferat din toată Geografia. Putem adăuga și altele precum nevoia de sclavi și de noi teritorii.

Marile descoperiri geografice au fost rodul hazardului dar și a iscusinței și a flerului de care au dat dovadă unii navigatori de excepție. Marii exploratori ai vremii nu știau cu exactitate încotro îi poartă valurile și nici dacă vor supraviețui călătoriei. Ce știau cu siguranță e că trebuie să reușească. În caz contrar era groasă.

Următoarea serie de articole este dedicată lor. Poveștile lor, chiar acum. Pentru a le înțelege mai bine vă recomand să vă uitați pe hartă. Primul pe listă e un portughez: Bartolomeu Diaz.

Contextul istoric:

Găsirea unei noi rute maritime spre India și mai departe spre China, care să ocolească zonele controlate de Imperiul Otoman (precum rutele de lângă Egipt care asigurau trecerea din Marea Roșie în Marea Mediterană), devenise o obsesie pentru unele regate medievale înconjurate de ape, precum Portugalia și Spania.

Cine ajungea primul dădea lovitura!

Portugalia a ieșit pe mare pentru că pe uscat nu mai avea unde să se extindă. După finalizarea Reconquistei (campania de eliberare de sub dominația maură), Spania controla restul peninsulei Iberice. În nordul Africii, maurii erau încă stăpâni absoluți, deci portughezii nu prea aveau loc de anexări. Așa că au trecut la treabă. Pe mare.

Regele navigator (sec. 14-15)

Norocul portughezilor a fost că au avut un rege geograf, cu viziune. Se numește Henri Navigatorul și a trăit între sec. 14-15.

Suveranul a pus bazele unei școli de navigație.

În mandatul său este construită caravela, o corabie de mici dimensiuni și agilă, numai bună pentru explorat.

Spre deosebire de mulți alții, regele navigator era convins că mai există o cale spre India, care ocolește Africa și că sudul Africii nu este capătul pământului.

În perioada sa, portughezii încep explorările și descoperă arhipelargul Azore și o parte din vestul Africii, o necunoscută pentru europeni.

Odată ajunși în vestul Africii, portughezii încep să pună mâna pe sclavi negri și aur. Dar voiau mult mai mult. Drumul spre Indii era încă departe.

Și un marinar norocos: Bartolomeu Diaz (sec. 15-16)

Intră în scenă un alt navigator, Bartolomeu Diaz.

Diaz primește de la rege misiunea secretă de a găsi punctul cel mai sudic al Africii.

Flota lui, formată din trei corăbii mici, (după alte surse erau două) ar fi plecat pe mare din Lisabona în august 1487 și a luat-o spre Sud, spre țărmul răsăritean al Continentului negru.

Bartolomeu Diaz
Bartolomeu Diaz

Ruta era deja cunoscută de portughezi, care făceau de ceva vreme nenumărate incursiuni pentru a răpi sclavi negri. Dar călătoriile lor pe mare nu depășeau Tropicul Capricornului, cam pe unde este Namibia de azi.

Hazardul

Diaz a navigat și mai la sud în speranța că va găsi o rută spre India și  mai departe spre China.

În ianuarie 1488, o furtună i-a fost de folos și l-a mânat și mai la sud de Namibia unde nu mai ajunsese niciun navigator European.

Cerurile s-au limpezit, dar Diaz pierduse țărmul Africii.

A avut inspirația să o ia spre Nord-Est și după câteva zile a văzut pământul, ceea ce este acum țărmul Africii de Sud. Diaz se afla deja în apele Oceanului Indian.

O descoperire excepțională

Diaz a observat o porțiune de pământ care înainta mult în mare, un cap, cum este denumit în limbaj științific.

Acest cap a fost denumit inițial „Tormentoso”, Capul Furtunilor.

Echipajul era istovit și în pragul unei răscoale. Așa că navigatorul nostru a fost nevoit să cedeze și nu a mai mers spre Răsărit, unde se afla de fapt India.

În decembrie 1488, după o călătorie de 16 luni, s-a întors acasă, în Portugalia, și a raportat regelui descoperirea sa.

Încântat peste măsură de această veste, regele portughez a poruncit ca numele Capului Furtunilor să fie schimbat  în Capul Bunei Speranțe.

Ruta lui Bartolomeu Diaz
Ruta lui Bartolomeu Diaz

Diaz nu avea să știe că a devenit primul navigator din istorie care a descoperit o cale nouă spre India, ce ocolește extremitatea de sud a Africii.

O soartă nedreaptă

Cu toate acestea, regele lusitan nu era prea hotărât să continue expediția pe mare. Din Lisabona și până la Capul Bunei Speranțe erau de străbătut cam 10.000 de kilometri pe mare.

Poate că și din acest motiv, nu sunt mărturii că Bartolomeu Diaz și tovărășii săi de drum ar fi primit vreo recompensă pentru descoperirea lor.

Lui Diaz i-a revenit rolul de călăuză pentru alți navigator portughezi de care voi vorbi în textile următoare.

Era nevoie de o descoperire a rivalilor spanioli în vest pentru ca portughezii să reia expediția pe noua cale descoperită de Bartolomeu Diaz.

Va urma.

***

PS: Dacă v-a plăcut articolul și considerați că merită, atunci dați vă rog un share. Poate îl vor citi și alții cu plăcere. Mulțumesc!

Bibliografie:

I.P. Maghidovici, Istoria Marilor Descoperiri Geografice, Editura Științifică, București

Sursa foto: Internet

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *