Marile descoperiri geografice. Episodul II

Ca dracu la popă! 

Cam așa ar fi privit regii Spaniei, Isabella a Castiliei și Ferdinand, moștenitorul tronului Aragonului, la emisarii care le-au adus vestea că vecinii portughezi au descoperit o nouă cale maritimă spre patria mirodeniilor, India.

„No es posibile”, ar fi spus aceștia, mașinal, cu gura cască și, probabil, cu sufletul acoperit de aur și slănină. 

Portughezii erau pentru spanioli un fel de rudă mai săracă și neascultătoare. Un colț al peninsulei Iberice care a ales să stea în coasta Spaniei unite și nu sub coroana madrileană.

În primul episod pe care l-am scris despre Marile descoperiri geografice vă povesteam că iscusitul navigatorul portughez, Bartolomeu Diaz, a deschis o nouă rută maritimă spre India, după ce a ocolit Capul Bunei Speranțe, adică extremitatea sudică a Africii.

Spania era în șah. Era obligată să mute și ea pe hartă. Și avea sa o faca cu un „extranjero”, un „broscar”, italianul Cristoforo Colombo. Pe românește, Cristofor Columb. 

Cristofor Columb s-a născut sub aceeași stea ca a lui Bartolomeu Diaz. A fost ambițios, a trăit sub semnul hazardului, a avut realizări excepționale și a sfârșit prost. 

Rămâne în istorie ca navigatorul care „a făcut o greșeală uriașă, ce a dus la o descoperire uriașă”. Cu el începe adevărata epocă a Marilor descoperiri geografice. 

Povestea lui, chiar acum. 

***

Un italiano vero pentru…Portugalia

Cristofor Columb a fost un „italiano vero”. 

S-a născut în orașul-port Genova în octombrie 1451, într-o familie de postăvari, meșteri în prelucratul lânii.  

Încă de puști a început cariera de navigator la o casă comercială din oraș, cu scurte plimbări pe mare. Dar „giovano” Columb visa la mai mult decât la plimbări liniștite și plictisitoare până pe la negustorii din Marea Egee.

Soarta? Dumnezeu? Hazardul avea să-i influențeze destinul, pentru prima oară, în ale tinereții valuri. 

Cunoște un astronom și geograf din Florența, Paolo Toscanelli, de la care află că spre India cea bogată în mirodenii s-ar putea ajunge și prin vest,  nu doar pe la sud, cum au luat-o portughezii (vezi Episodul I despre Bartolomeu Diaz). 

Geograful Toscanelli își susținea cu tărie ideea, iar argumentul său era tocmai că pământul e rotund: 

„Oamenii care vor naviga necontenit spre apus vor ajunge în țările răsăritene dincolo de ocean, în cealaltă emisferă”.

Momentul avea să îl marcheze, pe viață. 

La 25 de ani, Columb e trimis în delegație în Portugalia unde se stabilește și întemeiază o familie. Aici se simte ca peștele în apă și realizează că poate face lucruri mărețe.

Portugalia avea ambiții mari, să devină o mare putere navală și să se extindă peste mări și ținuturi necunoscute. De altfel, tocmai descoperise o rută spre India, iar una în plus nu strica deloc, mai ales că prima era destul de lungă și costisitoare.

Dar traiul printre portughezi era greu și cu multe lipsuri. Tânăr, sărac, mai nou cu o familie de întreținut, își aduce aminte de planul lui Toscanelli și repetă în gând: „Oamenii care vor naviga necontenit spre apus vor ajunge în țările răsăritene dincolo de ocean, în cealalta emisferă”.

Navigatorul își ia inima în piept, cere o audiență la palat, și îi expune planul  tocmai regelui portughez, Joao al II-lea! 

Suveranul portughez zâmbește politicos, îi place idea, dar zice „nao”, adică nu. Pretențile de răsplată, în caz de reușită, ar fi fost prea mari. Deh! Ambițios tânărul macaronar! Din nou, ale tinereții valuri!

Dezamăgit, Columb se mută în Spania vecină. Unde avea să dea marea lovitură.

Un italiano vero pentru…Spania

La 34 de ani, Columb se mută în Spania, cu cățel, cu purcel. Ajunge în portul Palos.

Descurcăreț, trage sforile și după șase ani de încărcări fără succes obține o audiență la regina Isabella.

Momentul nu era tocmai cel mai potrivit pentru astfel de discuții. Spania era în război pentru recucerirea Granadei, ultima redută ocupată de mauri, grijile erau multe și altele.

Totuși, întâlnirea are loc într-o tabără militară. Cel mai probabil, gesticulând zgomotos, ca orice italian get-beget, Columb prezintă familiei regale planul său (de fapt a lui Toscanelli), cu o nouă rută maritimă spre India, prin vest. Din nou, Columb ar fi cerut marea și sarea în caz de reușită, iar spaniolii i-au spus „No”, adică nu. 

Dezamăgit, vrea să emigreze în Franța, cu aceleași gânduri și planuri. Să convingă un rege să-i finanțeze expediția. E însă întors din drum de o patrulă militară și chemat de urgență la palat. Între timp, capetele încoronate ale Spaniei se răzgândiseră. Visteria era oricum mai mult goală. Spania secătuită de război avea nevoie de mirodenii, dar mai ales de aur.

Prima expediție, primele descoperiri

În 1492, Columb se pregătește să adeventura vieții. În caz de izbândă el și moștenitorii primeau titluri nobiliare și nenumărate privilegii în teritoriile descoperite, inclusiv o parte din aur. În caz de eșec…înțelegeți voi.

Organizarea acestei expediții, de pionierat, a fost însă mai mult „la mișto”. Semn că regii Spaniei nu aveau așteptări prea mari.  Flotă bine organizată? Navigatori cu experiență? No.

Cred cu tărie că marinarul s-a luat cu mâinile de cap când a văzut cu ce pleacă la drum.

Primește doar trei corăbii și un echipaj de aproximativ 90 de persoane, mulți dintre ei condamnați la muncă silnică și delicvenți de drept comun.

Un echipaj numai „bun” de străbătut necunoscutul mărilor și oceanelor și o navă amiral modestă despre care însuși Columb ar fi spus că e „un vas prost, impropriu pentru descoperiri„. Spania părea mai degrabă că vrea să scape de niște pușcăriași decât să găsească pământuri noi.

În august 1492, Columb ridică ancora din portul Palos. Echipajul pornește spre vest, spre necunoscut, cu același gând care nu-i dădea pace: „Oamenii care vor naviga necontenit spre apus vor ajunge în țările răsăritene dincolo de ocean, în cealalta emisferă”.

După trei luni, istovitoare, de navigat continuu, în octombrie 1492, soarta îi surâde din nou, iar echipajul strigă: Pământ la orizont. 

Fără să știe, Columb devenise primul european care ajunsese în ceea ce este azi Arhipelargul Bahamas. 

Coboară pe o insulă pe care înalță steagul Castiliei și o denumește San Salvador. În zonă are loc și primul contact al europenilor cu băștinașii: 

„Le-am dat bonete roșii, mătănii de sticlă și multe alte obiecte lipsite de valoare, care le-au făcut o mare plăcere. (…) Ei nu poartă și nu cunosc armele de fier. Când le-am arătat spada au apucat tăișul și din neștiință s-au tăiat la degete”.

Columb credea că a ajuns în India, așa că pe acești sălbatici îi numește… indieni. La unii dintre ei, observă podoabe de aur. Acela a fost momentul când pe el și pe marinari i-au cuprins febra aurului. 

Timp de două săptămâni, Columb continuă explorarea și anexarea insulelor din arhipelargul Bahamas.

Europenii văd pentru prima dată tutun și recolte de porumb și de cartof.

Dar, erau interesați de altceva, mai valoros decât pop-corn și cartofi prăjiți. „Mucho oro”, adică Aur. Mult aur.

Urmând sfaturilor unor indieni, Columb cotește spre sud și descoperă ceea ce azi este Cuba. Un pământ nou despre care credea că este de fapt partea ce mai săracă a Chinei. Descoperă apoi Haiti, căreia Columb îi dă numele de Espanola. 

Dar, totuși, ceva nu se leagă! „Indienii” sunt de neînțeles pentru orice tălmaci din echipajul său. Iar locurile-s ciudate, plantele și animalele la fel și mirodeniile lipsesc cu desăvârșire.  

A doua expediție și rezultatele sale

Pe Espanola, Columb lasă o mică garnizoană și se întoarce în Spania, plin de entuziasm și cu probe (plante, animale și indieni). Raportează regilor descoperirea. E înobilat, aplaudat și gustă din cupa victoriei. Promite regilor Spaniei că va descoperi aur mult și de data aceasta primește tot sprijinul necesar.

În septembrie 1493, spaniolii îi finanțează o nouă expediție, cu peste 2.000 de oameni.

Dacă la prima expediție echipajul era compus mai mult din tâlhari, acum pe vase s-au urcat clerici, funcționari și nobili mai săraci, dornici de aventură și îmbogățire. O echipă completă de colonizare.

Având „Crucea-n mână și auru-n suflet„, Columb și flota lui pleacă din nou, pe noul drum. Cu vânt prielnic în pânze, navele traversează mai rapid Atlanticul, în doar 20 de zile, cotesc la Sud-Est de noua posesiune Espanola și descoperă insule noi, ceea ce sunt azi Antilele mici. 

Pe aceste insule exotice europenii iau contact pentru prima oară cu mâncătorii de oameni, caraibii, termen deformat de spanioli în canibali.

Spaniolii află de la indiencele terorizate de caraibii cum se comportă aceștia cu prizonierii:

„Ei îi mănâncă pe copiii născuți de aceste femei și îi cresc numai pe cei pe care îi au de la nevestele caraibe. Pe prizonierii bărbați îi duc în satele lor și îi mănâncă”.

Rând pe rând aceste insule sunt rebotezate, San Martin, Virgine, Guadalupe etc.

Spania primește mână liberă la anexări, inclusiv de la Papă. La mii de kilometri distanță, în 1494, semnează cu Portugalia acordul de la Tordesillas și fiecare regat își vede de drumul său spre Indii. Spaniolii spre vest, Portughezii pe la sud.

În lumea nouă, Columb își continuă aventura, descoperă Jamaica și alte insule din regiune dar nu munții de aur la care tot visa. 

Încântat de rezulate, Columb se întoarce în Spania cu ceva cantități mici de aur, cupru, lemn prețios și prizonieri indieni. Dar pentru regii Spaniei nu era suficient. Strâmbă din nas și încep să-și piardă răbdarea. 

Columb mai cere o șansă. Și i se acordă. Ultima.

A treia expediție și ultima

În mai 1498, Columb părăsește pământul spaniol. Ridică din nou ancora și pornește la drum. De data aceasta, schimbă rută și o ia spre sud-vest.

După o călătorie istovitoare, prin dreptul Ecuatorului, în care punțile vaselor erau să se aprindă din cauza Soarelui arzător, Columb descoperă pământuri noi. 

Mai multe insule, printre care și actuala Trinidad dar și un țărm ciudat, un golf. Are inspirația să guste apa și constată că e…dulce. Ar fi spus:

„Sunt convis că acesta este un pământ foarte mare și că la sud este un pământ despre care nu se știe nimic”.

Columb nu avea să știe că de fapt acel țărm era al unui nou continent, ceea ce este azi America de Sud. Iar apa din care a gustat ar fi fost de fapt cea a fluviului Orinoco. Iar acel țărm aparținea Venezuelei de azi. 

La indienii care trăiau în insulele de aici, Columb observă aur dar și perle. Ia decizia să revină pe Espanola pentru regrupare. Credea sincer că de data asta chiar a dat lovitura.

Numai că pe Espanola deja domnea haosul. Spaniolii începuseră jafurile și violurile și intraseră în conflict cu populația locală. 

Și cum asta nu era de ajuns au făcut și schimbi de boli. Spanonii au dus vărsatul de vânt, boală nouă care i-a decimat pe indieni. În schimb, au luat de la aceștia frigurile galbene.

Columb nu e primit cu flori. Din contră. Nobilii de acolo s-au răsculat și refuzau să recunoască autoritatea guvernatorilor impuși de Columb. Mai mult, ar fi avut susținerea chiar și de la cel mai înalt nivel în Spania. Regii își cam pierduseră răbdarea să finanțeze excursii pe mare promițătoare, dar fără rezultat.

În lanțuri, înapoi în Spania

Columb e arestat chiar de foștii săi supuși. E pus în lanțuri și trimis în Spania.

Umilit, Columb, în drumul spre patria în slujba căruia încă se află,  refuză să i se scoată lanțurile. Accepta umilința, își duce crucea până la capăt. În anul 1500, pune înapoi piciorul pe pământ spaniol. 

Columb ajunge în fața familei regale. Ar fi urmat o scenă melodramatică. Navigatorul cade în genunchi, reginei Castilei îi dau lacrimile, urmeză dulcea împăcare.

Navigatorul obține promisiunea că va fi repus în drepturi, iar imaginea sa pătată de erou și nobil al Spaniei va fi restaurantă.

Ceea ce nu s-a mai întâmplat. 

Va urma. 

***

Bibliografie: I.P. Maghidovici, Istoria Marilor Descoperiri Geografice, Editura de stat pentru literatură științifică, 1952

PS: Dacă v-a plăcut articolul nu uitați vă rog să dați un like și un share.

Mulțumesc!

Autorul