Și munții, ca și oameni, au vârste diferite.
În loc de introducere, imaginați-vă următoarea scenă:
„Cu ochii blânzi și sufletul plin de bucurie, un bunic privește, mândru, la tot ce are mai scump și mai drag: la unicul nepot.
Odinioară, era mic și firav, cât o grămăjoară de pietre. Acum e un voinic chipeș și masiv.
Bătrânul se numește…Măcin. Iar tânărul…Carpați. Curios din fire, nepotul vrea să știe:
– Bunicule, nu mi-ai spus niciodată. Cum era pe vremea ta?
– Hehe, răspunse bătrânul Măcin! Odinioară și eu am fost tânăr și frumos așa ca tine. A trecut mult timp de atunci, cam 300 de milioane de ani, când am apărut pe lumea asta minunată. Vremea mea se numește Paleozoic. Grecii i-au spus așa, adică „Lumea veche”.
– Lumea veche?
– Da. Atât de veche încât au mai trecut cam peste 150 de milioane de ani până să te naști tu, Carpați. Ascultă puștiule! Pe atunci, lumea nu arăta deloc așa cum ai cunoscut-o tu. Continentele erau unite într-un singur, “Pangea”, și aveam un singur ocean, mare și frumos, “Panthalasa”. Lava țâșnea peste tot din adâncuri. Cădea pe pământ și se cimenta în blocuri mari de granit, temelia mea, copile! Îți vine să crezi, abia apăruseră primele forme de viață!
– Și cum bunicule, nu erau dinozauri?
– Haha! Nu, nici vorbă puștiule, răspunde bătrânul Măcin. În ocean, trăiau strămoșii lor, “trilobiții”. Am văzut cu ochii mei când primele vietăți au ieșit din apă pe uscat. Să vezi ce împiedicate erau. Și tot atunci, erau păduri semețe care între timp au ajuns…cărbuni.
– Foarte tare! Și tu cum arătai, bunicule?
– Înalt și frumos cum ești tu acum. Chiar de două ori mai înalt ca tine! La fel și tovarășii mei, de care poate ai auzit, Munții Ural, Jura, Pădurea Neagră și mulți alții. Toți suntem acum bătrâni și înțelepți.
– Și cum ai ajuns așa de mic, cât un deal, bunicule?
– Of! Daltele naturii, apa, vântul, ploaia, m-au măcinat încetul cu încetul. O să vezi și tu cum e, răspunde bătrânul. Dar toate la vremea lor”.
***
Așadar, toate la vremea lor! Condeiul meu nu-i în stare să creioneze mai departe dialogul de mai sus.
Convins că ați prins esențialul, că Măcinul e un loc cu totul și cu totul special, vă propun să intrăm direct în subiect.
Haideți să aflăm împreună tainele celor mai vechi munți ai României!
Rândurile de mai jos nu-s doar pentru pasionații de drumeții montane. Ci spre folosul tuturor iubitorilor de frumos.
Așezare:
Munții Măcin sunt unici în felul lor.
Sunt singurii munți de pe teritoriul țării noastre care se află în afara lanțului carpatic.
Munții Măcin sunt localizați în Dobrogea, aproape în întregime în județul Tulcea, în umbra faimoasei delte a Dunării.
Se desfășoară sub forma unor culmi paralele orientate Nord-Vest – Sud – Est. Culmea secundară se numește Pricopanul.
Dacă veți ajunge aici, atunci veți rămâne plăcut surprinși!
Cu pante abrupte și stâncoase, Munții Măcinului domină zonele joase, din vecinătate.
Dacă vă pregătiți de urcuș e bine să știți că diferența de nivel dintre șesul de la poale și vârfurile cele mai înalte e destul de mare, de 450 de metri.
Acolo sus, pe creste, veți vedea o mare parte a peisajului dobrogean.
La Vest, vă va încânta ochii, ca o panglică răsucită, Dunărea albastră, în toată splendoarea ei. La nord, tot bătrânul fluviu, cu lunca lui și bălțile Crapina și Jijila.
La sud, Munții Măcinului se învecinează cu Podișul Atmagea, iar la Est cu dealurile însorite ale Niculițelului, renumite pentru podgoriile sale.
Geneză:
Munții Măcinului sunt cei mai vechi munți de pe teritoriul țării noastre.
Sunt formați din roci foarte vechi. Poate de aceea atunci când îi vezi pentru prima oară simți că ai pășit într-un muzeu în aer liber.
Munții Măcin s-au format în urmă cu aproximativ 300 de milioane de ani, la sfârșitul erei geologice numită Paleozoic, în traducere din limba greacă, “lumea veche”.
Ca să vă faceți o idee cât de vechi sunt, imaginați-vă că în Paleozoic, Terra arăta cu totul altfel. Pe glob era doar un singur super-continent, “Pangea”, și un singur mare ocean mare, “Panthalasa”.
Spre comparație, Munții Carpați au apărut în următoarea eră geologică, în Mezozoic, într-o perioadă ce a avut loc între 150 și 100 de milioane de ani în urmă.
Iată așadar, între orogeneza hercinică, în urma căreia s-au format Munții Măcin, și orogeneza alpină, fază în care s-au ridicat Carpații, este o distanță uriașă ce poate fi de peste 150 de milioane de ani, poate chiar mai mare.
Ce e important să reținem: la acea vreme, când s-a înălțat Măcinul, “temelia Carpaților nu era încă plămădită”.
Caracteristici generale:
Munții Măcin sunt cei mai mici munți de pe teritoriul țării noastre. Au înălțimi comparabile cu ale dealurilor, ce abia depășesc 400 de metri.
Înălțimea maximă este de 467 de metri.
În ceea ce privește cel mai înalt vârf, mai nou sunt controverse. Unii spun că este Țuțuiatu, alții Ghinaltu. Cert este că e un vârf stâncos și gol ce oferă o vizibilitate foarte bună la orizont.
Dar Munții Măcinului nu au fost mereu așa pitici!
Ca să vă faceți o idee, la începuturi, înălțimea lor era de zece ori mai mare, adică de aproximativ 5.000 de metri, dublă față de cea a Carpaților din zilele noastre și comparabilă cu cea a Munților Caucaz.
Ce s-a întâmplat de fapt?
De-a lungul a sute de milioane de ani, vârfurile acestui munte au fost roase aproape până la bază de către daltele naturii.
Apa, puhoaiele coborâte din cer, vântul, înghețul și dezghețul le-au măcinat la propriu până i-au redus la dimensiunile actuale.
Din acest motiv, marele geograf Ion Conea spunea că Măcinul nu mai e de fapt un munte, ci „poate rădăcina unui munte care trăia întreg cu sute de milioane de ani în urma noastră”.
În prezent, acești munți au un relief ruiniform, cu grohotișuri, adică aglomerări mari de bolovani, pe versanți.
În drumeție:
Desigur, vă puneți întrebarea cum e să urcați pe acești munți cu totul și cu totul speciali.
Eu am făcut două drumeții aici, una pe culmea principală, până în cel mai mare vârf, și alta pe culmea secundară, Pricopanul. O să vă dau câteva sfaturi utile.
În primul rând, sezonul drumețiilor de “vară” e destul de lung. Începe în aprilie și se termină în noiembrie. Vremea nu e capricioasă, deci timp aveți destul.
Vântul e și el domol chiar dacă suflă din două direcții, de la Nord – Vest și Nord- Est. Totuși nu strică o șapcă!
Dacă vreți să urcați pe cel mai înalt vârf, puteți începe traseul din satul Greci.
Dacă tot ajungeți aici e bine să știți că micuța localitate, cu nume străin, a fost locuită mai ales de meșteri pietrari aduși din Grecia și Italia. Ei prelucrau granitul, roca dură din care sunt alcătuiți Munții Măcinului.
Granitul din Măcin a fost folosit, printre altele, la construcția metroului din București, la pavarea străzilor din Turcia și Franța și chiar la construcția stadionului olimpic din Munchen.
Dacă tot ajungeți în Greci daţi o fugă şi până la centrul de vizitare a Parcului Natural Măcin. E o minunăție, o clădire modernă, renovată cu bani europeni unde veți învăța mai multe.
Revenind, traseul spre vârf începe chiar la ieșirea din localitate și este marcat.
Până în vârf nu faceți mai mult de o oră, o oră și jumătate. Așadar, excursie mai ușoară ca asta pe munte chiar nu se poate, chiar dacă pe alocuri urcușul e destul de abrupt.
Nu uitați încălțămintea adecvată pentru munte. Și mare atenție dacă plouă! Pe bolovani puteți aluneca ușor.
Vegetație și faună:
Călătoriți cu ochii deschiși! Locul ăsta e unic în felul lui.
Aici veți găsi un buchet de specii de plante cu origini total diferite: stepă, silvostepă, meditraneană etc.
De exemplu, aici și numai aici, găsiți celebrele jujube turcești, curmalele mai pe românește. Dar și frumosul bujor dobrogean.
În păduri predomină speciile de gorun, stejar, paltin și tei, mai rar fag.
Tot aici mare atenție pe unde călcați. Nu vreau să vă sperii dar e bine să știți că în Măcin sunt vipere.
Avem și câteva recorduri!
În Măcin trăiește cea mai mare specie de șopârle de la noi, șopârla dobrogeană sau de stepă, dar și cel mai mare șarpe, balaurul, cu o lungime care ajunge chiar și la 2 metri.
Nu în ultimul rând, în Măcin veți întâlni foarte multe broaște țestoase, țestoasa dobrogeană, declarată monument al naturii.
Acestea sunt doar câteva exemple. În realitate însă, Măcinul e un paradis, un loc cu totul și cu totul aparte, prea puțin cunoscut, de care cu siguranță vă veți îndrăgosti!
Închei acest text cu un citat din marele nostru geograf, Ion Conea:
“Chiar dacă cititorule, te vei fi suit pe toți munții Europei, să sui neapărat și pe Pricopanul. E unui în felul lui între toți munții țării: o avalanșă de uriașe blocuri granitice căzute din cer și îngrămădite unele peste altele. Pentru că – de fapt – Pricopanul nu mai este, astăzi, un munte, ci este rădăcina unui munte care trăia întreg, cu sute de milioane de ani în urma noastră”.
***
Cred cu tărie că nu poate fi un început mai bun pentru un novice într-ale drumețiilor montane decât să urce pe Munții Măcinului.
Aici, spre înălțimi mici, de 500 de metri, poți trăi toate peripețiile urcușului pe munte, fără ca drumeția se transforme într-o experiență chinuitoare!
Cu drag despre Măcin,
Autorul.
Dacă vreți să citiți mai multe despre Munții Măcinului consultați bibliografia.
Bibliografie:
Mihai Gabriel Albotă, Munții Măcinului, Colecția Munții Noștri, Editura Sport-Turism, București, 1987
PS: Dacă v-a plăcut articolul nu uitați vă rog să dați un like și un share.
Mulțumesc!
