Mănăstirea Curtea de Argeș

Mărturisesc!

Spre deosebire de Meșterul Manole, eu n-am zidit pe nimeni ca să construiesc … acest text. Ana mea, sau cum te vei fi numind tu, iată c-ai scăpat! De data asta.

Zilele trecute am avut ceva treaba în județul Argeș. Nu știu cum s-a făcut căci, la final, pașii m-au îndreptat spre Mănăstirea Curtea de Argeș. Nu mai fusesem aici de când eram copil.

Sincer nu-mi explic, mai ales că nu mai trecusem de ceva vreme pragul unei biserici. Voia Celui de sus? În fine. 

Curios din fire, am intrat în vorbă cu un diacon. Și am aflat câteva aspecte interesante despre capadopera arhitecturii medievale românești, pe care nu le găsim nici în cărți, nici pe Internet.

Am simțit încă de pe atunci că trebuie să le povestesc și altora. Dar vorba lungă, sărăcia omului!

Așa că haideți să aflăm împreună tainele Mănăstirii Curtea de Argeș și fascinanta poveste a locului, descrisă atât de frumos în cronici dar și în legenda Meșterului Manole. Să-i dăm drumul!

Localizare:

Așa cum îi spune numele, mănăstirea se află în județul Argeș, mai precis în actualul oraș Curtea de Argeș. Cum frumos spune legenda:

“Pe Argeș în gios

Pe un mal frumos”

Dar de ce aici și nu la Mioveni sau Pitești? Curtea de Argeș a fost un loc special, nu doar pentru că p-aici râul desena un mal frumos.

Aici au domnit primii voievozi ai Țării Românești dar și înaintașii lor. În sec. 13, încă de pe vremea formațiunilor pre-statale, Curtea de Argeș a fost reședința voievodului Seneslau.

În sec. 14, Curtea de Argeș a devenit prima capitală a Țării Românești.

Era firesc ca acest loc să fi fost și un centru spiritual al ținuturilor dintre Carpați și Dunăre, nu doar unul politic, economic și administrativ. Tocmai de aceea aici a exitat o mitropolie încă din sec. 14, cu aproape două secole înainte de construcția mănăstiri Curtea de Argeș. Rețineți vă rog acest aspect. 

Construcția mănăstirii

Mănăstirea Curtea de Argeș a fost construită la începutul sec. 16, mai precis în perioada 1514-1517. Este ctitoria domnitorului Neagoe Basarab.

Lucrarea a fost realizată de către meșteri iscusiți, unii dintre ei aduși de la Constantinopol. Tocmai de aceea are un aspect oriental și îmbină elemente specifice bisericilor orientale, armeană/georgiană, dar și simboluri specifice culturilor arabă și persană.

Se spune că însuși iscusitul meșter Manole ar fi fost de fapt meșter armean.

“Cu nouă zidari

Nouă meșteri mari

Și Manoli – zece

Care-i și întrece”.

Mănăstirea a fost ridicată cu piatră adusă din Albeștii de Muscel.

Ce este cu adevărat interensat e locul ales pentru construcție.

Mănăstirea a fost ridicată de fapt pe ruinele unui alt lăcaș de cult! Acest fapt este consemnat atât în cronici:

“Sparse Mitropolia din Argeș den temelia ei și zidi în locui ei altă sfântă biserică tot din piatră cioplită și netezită și săpată cu flori”.

Cât și în legenda Meșterului Manole, în dialogul dintre Negru Vodă și un „biet ciobănaș”, atunci când domnitorul căuta locul potrivit pentru ridicarea mănăstirii:

“ Domnul îi zicea:

– Mândre ciobănaș (…)

Nu cumva ai văzut

Pe unde ai trecut

Un zid părăsit

Și neisprăvit”

“Zidul părăsit și neisprăvit” ar fi fost tocmai ruina primei mitropolii a Țării Românești. Cine a distrus mitropolia, casa lui Dumnezeu, a comis un păcat atât de mare încât se îngrozeau până și bietele animale, atunci când vedeau zidul părăginit, ne spune legenda:  

„Câinii, cum îl văd

La el se răpăd

Și latră-a pustiu

Și urlă-a mortiu”.

Revenind, poate tocmai de aceea domnitorul Neagoe Basarab a vrut să ridice chiar pe vechiul amplasament al mitropoliei “un monument fără seamăn de frumos”. Ceea ce a reușit. Cu mari eforturi bănești și nu numai. Ca să te convingi, citește legenda Meșterului Manole!

 Un trecut prin foc și sabie

Dar ctitorul Neagoe Basarab nu și-a văzut visul împlinit, până la capăt. Pentru că el a reușit să ridice mănăstirea doar “la roșu”, fără pictură. Tot așa a fost și sființită pe 15 august 1517 de către însuși Patriarhul Ecumenic Theolipt al Constantinopolului.

Neagoe Basarab a murit în 1521. Pictura a fost realizată cinci ani mai târziu, în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumați, ginerele și urmașul la tron al lui Neagoe Basarab.

De atunci, mănăstirea Curtea de Argeș a suferit transformări importante. De-a lungul secolelor, a fost jefuită și distrusă de mai multe ori de către turci și alte popoare barbare. I-au furat până și acoperișul de plumb pentru a face din el ghiulele de tun.

Mănăstirea Curtea de Argeș a fost restaurată de trei ori. De două ori în sec. 17 de către domnitorii Matei Basarab și Șerban Cantacuzino și ultima dată în sec. 19, în timpul regelui Carol I.

Capodopera e în cea mai mare parte rezultatul lucrărilor finalizate în anul 1885 de către arhitectul francez Andre Lecomte de Nouy și inspectorul de restaurare, Nicolae Gabrielescu.

Și ca o paranteză. Arhitectul francezul a fost implicat și în restaurarea mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi din Iași. Acolo a împrumutat elementele arhitecturale de la Curtea de Argeș. Tocmai de aceea și aspectul oriental (armean/georgian) al mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi.

 Sfaturi pentru vizitatori

Am discutat mai bine de o oră cu un diacon care a avut amabilitatea să-mi prezinte micile secrete ale mănăstirii care altfel mi-ar fi trecut neobservate. Vi le zic și vouă pentru că e păcat să le treceți cu vederea.

În primul rând, deschideți bine ochii, la exterior. Mănăstirea are formă de cruce. Pe acoperiș, în mijloc, este o turlă, iar în lateral două turnulețe care “par că se înșurubează” în cer.

Pereții sunt îmbrăcați cu o splendidă dantelărie din piatră, cu elemente de inspirație armeană/georgiană, arabă și persană.

Priviți cu atenție peretele din dreapta. Acolo veți vedea o inscripție roșie, o pecete.

Se presupune că tocmai în acel loc ar fi fost zidită Ana.

Tot pe acești pereți exteriori veți sesiza inscripții din trei perioade diferite: în limba slavonă (vechea limbă bisericească), în limba română cu litere chilirice și în limba română, în alfabetul latin.

Atunci când intrăm în biserica, în prima sală care se numește Pronaos, vom păși pe un splendid mozaic venețian.

În Pronaos, spre deosebire de alte biserici, veți vedea 12 coloane de piatră, broadate diferit. Fiecare coloană are înălțimea de 8 metri și reprezintă de fapt câte un apostol.

Tot aici, în Pronaos, este și o necropolă unde își duc somnul de veci domnitorii Neagoe Basarab, Radu de la Afumați, regii Carol I și Ferdinand I și a reginele Elisabeta și Maria. De altfel, veți vedea chiar la intrare o pictură spelndidă cu regele Carol I și regina Elisabeta. 

Tot în pronaos este expusă Sfânta Evanghelie, scrisă de însăși regina Elisabeta pe o carte din piele de căprioară.

Iar vis-a-vis, este expusă icoana Sfintei Filoteea, măicuță care a fost ucisă chiar de tatăl ei, cu securea, pentru că a văzut-o că hrânea săracii cu ultimele bucate pe care le avea.

Mergem mai departe, în interioril bisericii, spre Naos. Veți observa că veți trece ca printr-un portal, o arcadă absolut superbă.

Mănăstirea Curtea de Argeș e primul locaș de cult de la noi care ar fi avut separat pronaosul de naos cu un  asemenea portal. Pe arcadă, sunt versuri scrise de Vasile Alecsandri:

“Tu cel ce lupți în lume cu crâncenă durere

Tu cel ce din umbra morții aspiri să vezi lumina

În ăst lăcaș de pace găsive-i mângâiere

Altarul pune raze pe fruncea ce se închină”.

În naos,  “piesa de rezistență” e cu siguranță superba catapeteasmă.

Aceasta a fost construită, în 1886, la Paris. Este din bronz aurit. Stâlpișorii sunt împodobiți cu pietre semi-prețioase (onix). Icoanele sunt fabricate din sticlă de Murano, iar baza e din marmură de Carrara.

Ieși de aici ca dintr-un muzeu, fascinat, impresionat, de frumusețea locului. 

După ce ați vizitat mănăstirea vărecomand să vedeți și noua necropolă unde sunt îngropați regii Carol al II-lea și Mihai I și reginele Elena și Ana. E chiar la ieșirea din curtea mănăstirii. 

Peste drum este și Fântâna Meșterului Manole, cu legenda ei. 

Despre această fântănă, legenda spune că a izvorât apă fix în locul unde ar fi murit meșterul Manole. Pentru a nu construi încă un locaș la fel de frumos, Meșterului i-ar fi fost luate scările chiar atunci când a terminat lucrarea. Asemeni lui Icar, Manole și-a confecționat aripi de șindrilă și a sărit în gol, înnebunit de strigătele de durere ale Anei.

“Când se încerca

De-a se arunca

Iată c-auzea

Din zid că ieșea

Un glas nădușit

Un glas mult iubit”.

Din 2009, odată cu canonizarea ctitorului Neagoe Basarab, mănăstirea poartă două hramuri: Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Voievod Neagoe Basarab.

În prezent, lăcașul este din nou în curs de restaurare. Pentru a patra oară. Căci taina acestei mănăstirii nu e nici în jertfa meșterului Manole și nici măcar în realizările mărețe ale voievozilor și regilor României.

E mai mult decât atât.

E tocmai despre jertfa de secole a românilor pentru a construi aici, în țara lor, un lăcaș trainic și frumos, închinat lui Dumnezeu. Indiferent de vremuri. Și cu orice sacrificiu.  

Dacă va plăcut articolul, atunci nu uitați vă rog să îi dați un like și un share. Poate le va plăcea și altora.

Mulțumesc!

Autorul

PS:  Ca bibliografie am folosit informații din cărticelele pe care le-am cumpărat de la mănăstire. Dar și pe cele pe care le-am obținut de la părintele Adrian Enache, de la Mănăstirea Curtea de Argeș, căruia îi mulțumesc pe această cale!