Sărbătorile de iarnă românești

Nici bine n-a început decembrie. Şi ce să s-auzi?

“Santa Clause is coming to town”! Desigur, nu singur. Însotițit de inevitabilul „Rudolph the Rednose Reindeer”.

Pentru că, nu-i așa? „Ho, ho, ho Merry Christmas!”

Ştii doar! “Last Chirstmas I gave you my hart”. Dar, “This year to save me from tears”, m-am răzgândit și “I`ll give it to someone special”.

Acum m-am lămurit! „All I want for Chirstmas is you”!

Alftel, ar fi nașpa! “It will be lonely this Christmas. Lonely and cold”.

***

Șapoul e o satiră.

Sărbătorile noastre românești înseamnă mult mai mult decât inflația de Santa, X-Mas și de selfie-uri în bikini, lângă bradul artificial.

Infinit mai mult decât o masă plină cu porc şi grăsimi și de inevitabilele pastile pentru bilă și ficat, servite ca al doilea desert, după tort. 

Dar, de atâta marketing agresiv și mercantilism, nu le mai vedem farmecul și nici adevărata semnificație.

Oare v-aţi pus vreodată întrebarea de ce tăiem porcul de Ignat? De ce împodobim bradul şi ce semnificaţie au colindele? Sau cine sunt de fapt Moșii?

Haideţi să redescoperim împreună magia sărbătorilor de iarnă românești!

Semnificația lui decembrie

Sigur ştii că decembrie e ultima lună din an și a douăsprezecea din caledar.

Ce e foarte probabil să nu știi e că decembrie înseamnă de fapt luna a … zecea. Termenul provine din latină, de la „decem”, care înseamnă zece.

Dacă te-am băgat în ceață și te întrebi cum e posibil ca luna a douăsprezecea să fie, de fapt, luna a zecea, atunci te lămuresc imediat!

Decembrie e luna a zecea în calendarul roman. Dar a devenit a douăsprezecea în cel gregorian, pe care îl folosim noi.

Ce este de-a dreptul intersant! Pentru romani, prima lună din an era martie, luna închinată Zeului Războiului.

Obiceiul romanilor are o analogie și la noi, la români. În calendarul agrar, prima lună din an e tot martie, pentru că atunci țăranii încep muncile câmpului. Decembrie e, astfel, luna a zecea de la începutul campaniei agricole.

Iarăși, foarte intersant, în popor, decembrie se mai numea și “Undrea”. Unii cercetători susțin că numele „Undrea” e derivat de la “Andrei”.

Decembrie ar fi astfel luna Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României.

De altfel, Apostolul Andrei e sărbătorit pe 30 noiembrie, zi numită în popor “Cap de iarnă”.

Dar mai sunt și alte interpretări.

„Undrea” ar fi derivat de la “andrea”, adică acel ac lung care e folosit pentru împletitul lânii.

În acest caz, semnificația e legată de venirea frigului. Poate nu întâmplător, înaintea lui decembrie, sunt alte două luni care indică o răcire accentuată a vremii, Octombrie, numit și “Brumărel” și Noiembrie, căruia i se mai spune și „Brumar”.

Începutul sărbătorilor de iarnă

La noi, sărbătorile de iarnă încep pe 6 decembrie, cu Sfântul Nicolae.

Numele acestui sfânt e purtat de aproximativ 800.000 de români, într-o formă sau alta.

Pe cât e de îngrăgit, pe atât de puține știm despre viața lui.

Sfântul Nicolae e considerat ocrotitorul marinarilor, al pescarilor dar și al copiilor.

Ar fi făcut multe fapte bune în viața lui. Una dintre ele ar fi fost atunci când a aruncat săculețe cu bani unui tată care voia să-și vândă fiicele. Săculețele ar fi căzut tocmai în ciorapii sau în ghetele puse la uscat.

De aici și analogia cu Moș Nicolae, simpaticul bătrânel care aduce copiilor cuminți dulciuri și celor năzdrăvani, nuiele.

Moș Nicolae este personificat asemeni unui bătrân pe un cald alb. Albul face trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii.

Moşul a devenit mai degrabă un personaj mitologic decât un sfânt al bisericii. De altfel, întreaga poveste a lui Moș Nicolae e una pe care românii au împrumutat-o de la alte popoare.

La români, Sfântul Nicolae, sau Sân Nicoară, cum e numit în popor, înseamna mai mult de atât. Păzește Soarele să nu fugă, să nu lase lumea fără lumină și căldură.

Nicoale nu e singurul moș din această lună magică! Decembrie e o lună plină de moși: Ajun, Crăciun. Aceste personaje mitologice, aflate la vârsta senectuții, au de fapt o semnificație mult mai profundă, decât cea pe care o percepem noi.

Moșii apar în calendar la final de an pentru că prevestesc îmbătrânirea timpului, moartea vechiului an și renașterea Anului nou.

Vrei un argument în plus?

La începutul anului, găsim în calendar personaje mitologice tinere precum Dragobetele, Sântoaderul și Ielele. La mijlocul anului, apar zeități adulte precum Sântilie, Sânmedru, iar spre final de an, moșii de care vă vorbeam.

Tăierea porcului de Ignat

Cu siguranță una dintre cele mai așteptate zile e 21 decembrie, când are loc Ignatul.

Ca și în cazul zilei de 6 decembrie, atunci când în biserică îl sărbătorim pe Sfântul Nicolae, iar în afara ei, îl așteptăm cu drag pe Moș Nicolae, și de Ignat avem mai multe motive de sărbătoare.

În calendarul religios, pe 21 decembrie, e sărbătorit Sfântul Ignatie Teoforul. În afara Bisericii, e ziua în care tăiem porcul și îi facem pomană.

Obiceiul pomanei porcului, în care se consumă carne, intră în contradicție cu postul bisericesc care durează până pe 24 decembrie.

Cu toate acestea, tradiția nu a putut fi înlăturată de BisericăPentru că tăierea porcului e un ritual arhaic, bine înrădăcinat. 

După unii specialiști în mitologie, tăierea porcului a subtituit sacrificiul uman care era practicat în antichitate pentru divinitatea adorată care moare și renaște la final de an. Tocmai de aceea îi facem porcului pomană, asemeni mortului după înmormântare.

Se spune că porcul își visează cuțitul în noaptea de dinainte de Ignat.

După ce e înjunghiat, animalul e pârlit, ca într-un ritual de purificare.  Numele de Ignat vine de la “Ignis” care în latină înseamnă foc.

Apoi, confom obiceiului, pe ceafa animalului, trebuie trasată o cruce care se umple cu sare.

Momentul ales pentru sacrificiu, nu pare a fi întâmplător.

Pe 21 decembrie are loc solstițiul de iarnă, ziua în care este cea mai scurtă perioadă de lumină și cea mai lungă noapte din an.

Pentru strămoşii noştri nu era un semn bun, întunericul punea stăpânire pe lume…

Împodobirea pomului de Crăciun

Una dintre cele mai frumoase tradiții e fărăîndoială cea a împodobirii pomului de Crăciun, care are loc în seara de Ajun. 

Puțină lume știe însă că obiceiul împodobirii pomului de Crăciun e dată recentă la noi, la români.

Obiceiul a fost preluat în a doua jumătate a sec. 19 de la popoarele din Europa de Nord și de Vest.

Cu mult înainte să împodobească brazi, strămoșii noștri foloseau, în scop ritualic, alt arbore sacru, stejarulȘi nu pentru decorat cu globulețe și ghirlande, ci pentru incinerat. Ritualul avea loc după solstițiul de iarnă, când ziua reîncepe ușor, ușor să crească.

Prin focul ritualic, țăranii voiau să ajute Soarele să recâștige puterile pierdute și să alunge mai repede întunericul.

Stejarul nu era ales întâmplător. Lemnul dur era folosit ca temelie la construcția bisericilor, a caselor și a sfintelor icoane. 

Tăciunele care rămânea nears era păstrat și folosit ca leac pentru vindecarea unor boli.

Seara de Ajun

Seara de Ajun înseamnă mai mult decât împodobirea pomului şi ultimele pregătiri pentru a doua zi. E o seara magică!

Se spune că în Ajun se întorc la casele lor sufletele morților, care vor să petreacă alături de cei dragi.

Din acest motiv, la sate, se puneau pe mese, pentru cei duși, turte, colaci și cozonaci. Bucatele, mai ales nucile și covrigii, trebuiau neapărat împărțiți colindătorilor care vin cu Moș Ajunul, alt personaj mitologic, fratele mai mic al lui Moș Crăciun.

“Ne dați, ne dați, ne dați ori nu ne dați?”

Atenţie! Conform tradiției, zgârciții și cei care nu-i primesc pe colindători sunt pedepsiți de moșul!

Sărbătoarea Crăciunului

Pe 25 decembrie, românii sărbătoresc în Biserică Nașterea Domnului Iisus Hristos. Și în afara ei, Crăciunul.

Dar cine a fost de fapt Crăciun? 

Crăciun ar fi fost de fapt un om bogat și rău la poarta căruia o femeie necunoscută a cerut găzduire să nască.

Fără să știe că acea femeie e însuși Maica Născătoare a Domnului Iisus, Crăciun nu o primeşte în casă. Iată ce spune legenda mai departe: 

Crăciun i-ar fi tăiat mâinile Crăciunesei, furios că soția lui ar fi ajutat-o pe Maria să nască în grajdul vitelor.

Dar miracol! Brațele femeii s-au refăcut la loc.

În fața minunii, Crăciun s-a căit pentru oribila faptă și a devenit primul creștin, mai bătrân decât toți apostolii.

E numit Moș nu doar pentru că era bătrân. Ci și pentru că e soțul femeii care a moșit-o pe Maria. Soțul moașei.

De la această poveste a bătrânului Crăciun și până la simpaticul Moș Crăciun e cale lungă. Noul Moș Crăciun, devenit, mai nou, personajul central al sărbătorilor de iarnă, l-ar avea ca sursă de inspirație pe Moș Nicolae.

În limba olandeză, Moș Nicolae se pronunță Sinterklass (Klass de la Nicholas). Numele Santa Clause ar fi astfel o adaptare în limba engleză a lui Sinterklass.

Adevăr sau nu, cert este că și acest Moș a ajuns la noi din import.

La români, Crăciun avea cu totul alte semnificații. Ar fi fost de fapt un zeu solar indoeuropean care murea și renăștea la final de an.

Un zeu adorat și de alte popoare vecine. Slavii îi spun „Krasun”, albanezii “Kercum” etc.

În trecut, de Crăciun era de fapt Anul Nou, altă sărbătoare precreștină, închinată morţii şi renaşterii Timpului.

În unele zone din țară, Anul Nou se mai numea și Crăciunul MicȘi ca să vedeți până unde a mers amestecul obiceiurilor creștine cu cele pre-creştine, priviți cu atenție la cetele de colindători!

Avem colinde care vestesc Nașterea Domnulul. Și colinde cu dansuri ritualice și măști, care amintesc de jertfa şi renaşterea divinității adorate: Capra, Țurca,  etc.  

V-aţi convins? Sărbătorile de iarnă sunt unice, în felul lor. Pe cât de simple par în aparenţă, pe atât sunt de complexe. Pe cât de sfinte, pe atât de păgâne, în esenţa lor. O sărbătoare nesfârşită a opusurilor, care nu numai că se atrag, dar se îmbină atât de frumos şi armonios. Şi dau naştere unei lumi magice, a tradiţiilor nemuritoare.  

***

Dacă v-a plăcut acest text, atunci nu uitați vă rog să dați un like și un share.

Mulțumesc!

Autorul

 

De asemenea, dacă vreți să citiți mai multe despre acest subiect consultați bibligrafia.

Ion Ghinoiu, Mitologie Română, Zeii Pastorali,  Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2014

Tradiții și Obiceiuri Românești, Editura Flacăra

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *