Am văzut-o mai frumoasă ca niciodată. Nopți la rând, mi-a ieșit cu plinul în cale. M-a făcut să mă uit, cu ochii mari, ca de copil, minute bune la strălucirea și la formele ei. Nu mă refer la vreo gagică frumosă, ci la Lună. Soarele nopții.
Zburăm până la ea, haideți să îi deslușim misterele. 10, 9, 8, 7…ne pregătim să decolăm, începe călătoria noastră în cosmos!
Ce este luna?
Văzută de la depărtare, cu ochiul liber, luna este regina nopții, domină bolta cerească prin lumină și dimensiune.
Științific vorbind, luna este singurul satelit natural al Pământului și cel mai apropiat corp ceresc de planeta noastră.
Dacă v-ați propus să zburați până la ea sau să o faceți iubitei cadou, aveți grijă ce promiteți! E bine să știți că nu e tocmai aproape. Se află la o distanță de aproape 385.000 de kilometri de Terra. Asta ar înseamna că trebuie să parcurgeți cam de 32 de ori distanța de la Polul Nord la Polul Sud. Chiar merită?
Apoi, vedeți că e destul de grea: are totuși 0,012% din masa terestră. Să o ridicați e iarași dificil, căci gravitația e de șase ori mai mică decât pe Terra.
Mai bine lăsați-o acolo unde îi e locul. Pe Cer.
Cum s-a format luna?
Nimeni nu știe cu certitudine. Sunt mai multe teorii despre originea ei. O teorie face referire la originea terestră, iar alta la originea cosmică.
a) Originea terestră a lunii
Această teorie a fost lansată de astronomul G. Darwin în anul 1897.
Luna s-ar fi desprins de fapt din Pământ la începutul evoluției planetei noastre. Locul desprinderii ar fi fost Oceanul Pacific.
Însă această teorie ridică mai multe semne de întrebare pentru că Oceanul Pacific are o vechime de circa 200 de milioane de ani, iar luna e muuuuuuult mai „bătrână”, a împlinit 4,5 miliarde de ani.
Alte teorii mai recente, din secoul 20, presupun apariția unei protuberanțe (umflături) ale scoarței terestre, care au apărut datorită variațiilor mișcării de rotație.
Acea protuberanță s-a rupt, s-a desprins de Terra, și așa ar fi apărut luna.
b) Originea cosmică
Și aici sunt mai multe interpretări.
O teorie lansează ideea că luna ar fi fost de fapt un asteroid care a fost captat de Pământ prin forța de atracție.
Dar să lămurim ce este acela un asteroid? Asteroizii sunt corpuri cerești mai mici decât planetele, fără lumină proprie. Teoria stă în picioare pentru că sunt deosebiri de natură geologică (de alcătuire) între Pământ și lună. Dar este combătută prin faptul că asteroizii nu sunt chiar așa de mari. Masa tuturor asteroizilor cunoscuți este de cel mult 50% din cea a lunii.
O altă teorie arată că luna s-a format dintr-un nor de particule și corpuri, asemeni Pământului.
Și această ipoteză nu explică diferența de alcătuire chimică a rocilor dintre planeta noastră și satelitul său natural.
Relieful – Carpații de pe lună!
Știați că pe lună sunt munți? Știați că au fost numiți asemeni celor de pe Terra?
Surpriză, dacă veți ajunge vreodată pe lună veți găsi munții Carpați, Alpi, Apenini, Caucaz etc.
Munții de pe lună sunt formați din roci bazice, roci care au suferit multiple transformări. Munții au lungimi cuprinse între 700 și 9.000 de km și se găsesc în jurul craterelor mari.
Craterele sunt acele „găuri” care apar din cauza meteoriților care cad pe suprafața lunii. Privite cu ochiul liber, sunt acele pete negre.
Alte forme de relief sunt șanțurile, bazinele etc.
Una peste alta e bine să reținem că relieful lunii este unul neuniform, accidentat din cauza impactului cu meteoriții și alte corpuri cerești.
Fazele lunii
Fascinanta lună plină! Frumosul crai nou. Haideți să le deslușim împreună toate aceste faze.
Mai întâi trebuie să înțelegem următoarele. Luna gravitează, „plutește”, pe orbită în jurul Pământului, iar Pământul pe orbită, în jurul Soarelui.
Cele trei corpuri cerești își modifică în permanență poziția unul față de celălalt, iar o rotație completă, un ciclu întreg durează, ați ghicit, 29,2 zile. Adică, o lună, calendaristic.
De unde și expresia, a trecut o lună. Astfel, în tot acest timp, luna trece prin opt faze:
a) Lună nouă: când luna este în întuneric și spre deosebire de eclipsă nu se distinge discul lunar. Soarele-Luna-Pământul sunt aliniate, sunt în conjuncție;
b) Crai nou: luna se vede ca o seceră cu vârfurile orientate spre stânga. Apare atunci când între lună și Soare este un unghi de 45 de grade pe bolta cerească;
c) Primul pătrar: Jumătatea dreaptă este luminată, cealaltă nu. Se produce atunci când între Pământ-Soare și Pământ-Lună se formează un unghi de 90 de grade;
d) Lună convexă: Două treimi este luminată. Treimea din stânga rămâne în beznă. Apare atunci când unghiul de la Pământ la Soare și la Lună este de 135 de grade;
e) Lună plină: Luna este toată luminată. Se produce când toate cele trei corpuri sunt pe aceeași direcție, numai că Pământul se află între Lună și Soare.
f) Lună convexă (a doua fază): Două treimi este luminată. De această dată, treimea din dreapta rămâne în beznă. Pământul, Soarele și Luna formează un unghi de 235 de grade;
g) Ultimul pătrar: Jumătatea stângă este luminată, cealaltă nu. Se produce atunci când distanța de la Pământ, Soare și Lună formează un unghi de 270 de grade.
h) Seceră (semilună): când este luminată doar marginea stângă. O știți ca simbol de pe steagul turcilor și a altor popoare musulmane.
Eclipsele
Ați auzit de acest termen, cu siguranță. În trecut, la sate era puternic înrădăcinată credința că luna este mâncată de vârcolaci și că e semn rău!
Bunicul meu îmi povestea că atunci când era copil a fost o eclipsă de lună. Lumea s-a speriat groaznic, sătenii au crezut că vine sfârșitul lumii. Au tăiat ce aveau prin curte, s-au îmbătat, au chefuit și s-au culcat nu înainte să își ia rămas bun. Dimineață s-au trezit și au rămas de căruță…cu ochii în Soare!
Așadar ce e de fapt o eclipsă?
Se produce atunci când luna intră în conul de umbră al Pământului, chiar în faza de lună plină, când primea toată lumina de la Soare. Luna rămâne astfel în beznă.
În timpul eclipsei, Soarele, Pământul și Luna sunt pe aceeași direcție. Dar nu e nicio tragedie, Luna iese repede de acolo și o „mângâie” din nou razele Soarelui. Iar nouă ne încântă din nou privirea acolo sus, pe bolta cerească.
Despre lună sunt multe de spus. Influențează mareele (prin forța de atracție pe care o exercită cu Pământul), este primul corp ceresc pe care a pășit omul, Neil Armstrong în 1969, e deja un loc de joacă pentru sateliți, e în planurile marilor puteri pentru construcția bazelor militare și va fi cu siguranță o destinație turistică de viitor pentru oamenii foarte bogați.
A inspirat poeți, pictori, scriitori, compozitori dar și pe mine să scriu aceste rânduri care sper eu că o să vă placă și o să vă fie de folos.
Închei cu un vers dintr-o melodie a marelui compozitor Ciprian Porumbescu, numită „Crai nou” pe care v-o recomand să o ascultați: „Crai nou, bine ai venit!”
***
PS: Dacă vreți să citiți mai multe despre lună dar și despre cosmos, atunci puteți consulta bibliografia mea, cartea „Geografie fizică generală cu elemente de cosmologie” scrisă de pofesorii Mihai Ielenicz și Laura Comănescu. Pentru cei din București, o găsiți la librăria Mihai Eminescu de la Universitate.
Mulțumesc!
Autorul.
